Craciunul
Sunt perfect deacord cu sarbatoarea Craciunului in esenta ei, mi se pare normal sa ii sarbatorim ziua lui Isus Hristos! Fiecare avem o zi de nastere pe care ne-o sarbatorim, merita si el sa fie sarbatorit in ziua nasterii lui. El a schimbat ceva in mentalitatea omenirii, si merita acest privilegiu, cu varf si indesat!
Nu-mi place, in schimb, cum am ales noi, oamenii, sa il sarbatorim. Ma streseaza traditiile astea. Imi pace bradul de Craciun, e nice. Inteleg ca vine Mosul, e aproape nice, desi de fapt Mosul ar trebui sa vina pentru Isus, ca a lui e ziua, nu a noastra, dar ma rog, trecem peste …. Dar sa stau sa scriu 20 de sms-uri de felicitare intr-o zi nu mi se pare nice deloc. Pe bune, nu e un hobby pentru mine. Si sa facem mancaruri peste mancaruri, cat mai speciale cu putinta, exact acum, sa bagam in noi ca spartii, ca disperatii aia, iar nu mi se pare nice. Pana la urma Isus nu e sa le manance, si poate ca s-ar simti mai sarbatorit daca am alege sa dam ceva cuiva sarac, decat sa facem noi mese festive! Zic si eu, ca doar nu dau cu parul!
Plus de asta, sa va dau un exemplu simplu … nu l-am sunat tot anul pe profu meu sa-l intreb de sanatate, daca e bine, daca totul e ok in viata lui, daca mai traieste de cand nu l-am mai vazut eu, si sa ma trezesc sa-l sun fix de Craciun. Mi se pare maxima ipocrizie.
Cu altii la fel, vorbesc de 2 ori pe an in total, dar ne felicitam de Craciun si de Revelion si de Paste. Din nou, o ipocrizie. Mi se pare normal sa ma felicit cu mama si cu cei care intr-adevar imi sunt apropiati, ma sun cam o data pe saptamana cu ei: ce faci, cum iti mai merge, uite ce-am patit eu, etc! Mi se pare normal sa ma felicit cu fostele mele colege de camera din anul ce-a trecut. Totusi am impartit acelasi spatiu, zic eu, in cel mai de bun simt mod cu putinta, niste fete pe care le admir pentru seriozitatea si pentru nivelul lor intelectual, cu care am impartasit ganduri ascunse, si asa mai departe. E absolut normal. Mi se pare normal sa ma felicit cu toti aia cu care cat de cat vorbesc chestii mai importante asa, si mai ales cu aia cu care ma felicit si cu alte ocazii, nu doar cand e sarbatoare. Dar sunt oameni cu care nu te feliciti decat de sarbatori. De ce?!
Cred totusi ca aceasta sarbatoare ar trebui sa pastreze specificul ei, acela de a-i sarbatori ziua de nastere a lui Isus Hristos, si ca noi, oamenii, ar trebui sa incetam sa fim destul de ipocriti si de nesimtiti incat sa transformam ziua de nastere a lui intr-un moment in care sa fim plini de vanitate, sa incingem liniile de telefon, si sa primim cadouri. Cam la asta se reduce Craciunul, in esenta.
Pentru toata lumea Craciunul este despre a petrece in familie, despre cadouri, si despre a ne felicita intre noi. Mi se pare o crunta nesimtire, pe cuvant! Cati dintre noi ne-am trezit in dimineata asta si am spus in gandul nostru: La Multu Ani, Isuse!? Cati dintre noi mergem sa aprindem o lumanare la biserica in aceste 3 zile de Craciun? Dar cati dintre noi am primit cadouri si ne-am bucurat pentru ele? Cati dintre noi ne-am reamintit ca avem familie si ca tre sa mai manacam si cu ei din cand in cand?!
Chiar daca parintii tai sunt intr-un alt oras, in mod normal o data pe luna, o data la 2 luni, ar trebui fiecare sa se duca un weekend la parinti si sa petreaca zilele alea impreuna, sa manance impreuna, sa stea de vorba, exact ca de Craciun si de Paste. Unii n-o fac. Dar se aseaza foarte mandri de ei la masa langa parinti de Craciun. Ca deh, e Craciunul, sarbatorim in familie! Unii ii injura pe parinti tot anul. Dar de Craciun stau in familie, ca deh, e o sarbatoare a familiei. Chiar daca ei nu sunt deloc niste familisti convinsi. Dar asa e sarbatoarea …!
Oare Isus Hristos chiar merita asa ceva? Oare lui chiar ii place cum noi, oamenii, sarbatorim ziua lui de nastere? Eu nu cred ca-i place. A fost un tip cu o inteligenta cu mult peste medie, pun pariu ca pana si el e scarbit cand ne vede cat de ipocriti suntem, si cum vedem in ziua lui de nastere un prilej sa facem si sa primim cadouri, uitand, multi dintre noi, macar sa-i spunem La Multi Ani!.
Nu stiu, nu suport aceste sarbatori absolut deloc. Pentru mine Craciunul e doar despre a-i spune La Multi Ani! lui Isus Hristos, si eventual despre a merge pana la bisercia sa aprind o lumanare in semn de multumire ca Isus a existat si ca a gandit tot ceea ce a gandit, ca ne-a invatat sa fim putin mai buni, ne-a invatat sa ne rugam, si ca a incercat sa induca putin mai multa moralitate in societatea in care a trait.
Pana sa moara tatal meu, in fiecare an el era cel care impodobea bradul. Era un fel de traditie de familie. In seara de 24 tata facea bradul! In ultimul an perecut langa noi, pentru prima data in 26 de ani de viata, cat au fost parintii mei casatoriti, fara sa intuiam absolut nimic, l-am impodobit toti 3. Culmea!
Anul trecut l-am imbpodobit cu mama, ca o forma de a ne reaminti de el, eu una atata tot am vazut in impodobirea acelui brad. Anul asta am refuzat pe fata sa mai fac un brad. Nu mai exista nici un barbat in casa noastra, si daca nu mai putem creea o traditie de familie din asta, mai bine sa nu mai avem brad. Ca pana la urma Craciunul nu e despre un brad, ci e ziua de nastere a lui Isus si atat, asa cum fiecare dintre noi avem o zi de nastere, in care ni se spune La Multi Ani!, si ni se ofera cadouri noua, asa si de ziua lui ar trebui sa-l felicitam pe el si sa-i oferim un cadou lui, nu noi intre noi! Parerea mea. Deci nu mai are rost sa mai avem brad.
Nu suport ipocrizia si nu accept sa fac o chestie doar ca asa se face. O fac atata timp cat are cu adevarat o insemnatate pentru mine, si, cu riscul de a ma repeta, era o traditie de familie care ne facea fericiti pe toti. Acum nu mai e cazul. O sa mai am brad in casa dupa ce o sa ma marit, si sotul meu o sa creeze la randul lui, asa cum tata a facut pentru noi, o traditie de familie din asta, din a impodobi bradul.
Sincer, abia astept sa treaca aceste zile, inclusiv Revelionul, sa nu mai fiu nevoita sa sun si sa felicit pe nimeni pentru nimic, sa putem sa ne vedem in continuare de viata noastra, asa cum este ea. Nu suport povestea asta cu felicitari de nici un fel de culoare, nu suport povestea cu cadourile de nici un fel de culoare, si mi se pare trist tare ca intr-o zi asa de speciala ca asta eu sa fiu enervata de situatia in sine, in loc sa am cu adevarat sufletul luminat si cald si sa ma gandesc la Dumnezeu si la Isus!
Nu stiu, dar noi, oamenii, avem un talent deosebit pentru a intelege total gresit unele lucruri, si pentru a murdari ceea ce cu adevarat conteaza.
Ca sa nu mai zic ca unii in noaptea de Inviere se duc la club! Isus in noaptea aia patimea pe cruce, si ei se duc la club sa se distreze, sa se bucure! Si apoi zic ca ei sunt genul care pun pret pe sarbatorile astea: Paste, Craciun, abia asteapta aceste sarbatori! Puneti pret my ass! Vedeti in ele numai prilej de primit cadouri si de facut bahaos, si prilej sa ma faceti pe mine sa-mi consum creditul de pe telefon sa va felicit!
Sa ma pedepseasca Dumnezeu daca merit, dar eu de la an la an am o problema tot mai mare cu sarbatoarea Craciunului, si imi vine tot mai des sa ma retrag pe Marte intre 24 decembrie si 1 ianuarie. Ca de 1 ianuarie iar o luam de la capat, iar stai toata ziua si scrii sms-uri si vorbesti la telefon, de parca alta treaba mai buna n-ai avea de facut! In loc sa meditam, sa ne facem un plan pentru anul ce vine, stam sa dam sms-uri. La 12 noaptea nici sa vrb la telefon nu mai poti, ca toata lumea vorbeste la telefon! De ce nu ne sunam sa ne felicitam cu atata ardoare in tot timpul anului, daca noua chiar ne pasa atat de tare de toti cunoscutii nostri?!
Ok, poate sunt antisociala, dar incercati macar sa meditati din cand in cand, sa va reamintiti macar asa, din cand in cand, ce inseamna, de fapt Craciunul, cine ar trebui felicitat, pentru ce, si cine ar trebui de fapt sa primeasca un cadou!
Suntem extrem de ipocriti si de egoisti, e singura concluzie pe care o trag in fiecare an si de Craciun si de Paste.
